În interacțiunile noastre zilnice cu lumea din jurul nostru, dezvoltăm diferite comportamente.

 

Comportamentul include tot ceea ce facem - atât în exterior, cât și în interior. În interior, experimentăm gânduri, emoții, senzații și imagini mentale. În exterior, vorbim, ne mișcăm, acționăm și reacționăm.

 

Acționăm așa cum o facem pentru că am învățat - fie prin repetiție, fie prin experiență imediată - că comportamentul nostru ne ajută să realizăm ceva: ne face să ne simțim bine, ne ajută să obținem ceva ce ne dorim sau de care avem nevoie sau ne permite să evităm ceva neplăcut. Când vorbim despre ceea ce ne ajută un comportament să realizăm sau să evităm, ne referim la asta ca fiind funcția sa. Cu alte cuvinte, folosim un comportament pentru că servește unui scop.

​

Acest lucru este valabil pentru toată lumea - copii, adolescenți și adulți deopotrivă.

​

Să luăm un exemplu simplu: imaginați-vă un copil care știe deja cum să ceară lucruri sau să ia singur  ceea ce are nevoie, dar totuși alege să plângă. De ce s-ar putea întâmpla acest lucru? Cel mai probabil, a învățat că plânsul funcționează - îl ajută să obțină ceea ce își dorește sau să evite ceea ce nu îi place. Acest răspuns are o istorie și, chiar și atunci când adulții îi încurajează să folosească cuvinte, copilul rămâne la strategia pe care o cunoaște cel mai bine: plânsul.

​

Scopul nostru nu este să eliminăm nevoia sau dorința copilului, ci mai degrabă să-l ajutăm să folosească un comportament mai eficient și acceptat social pentru a satisface nevoia. De exemplu, în loc să plângă, îl îndrumăm să ceară folosind limbajul. Facem acest lucru printr-un proces de ghidare (ajutându-l să folosească noul comportament) și de întărire (recompensând utilizarea comportamentului dorit).

​

În același timp, reducem plânsul prin faptul că nu-l mai întărim - când copilul plânge pentru a obține ceva, îl îndemnăm ușor să folosească cuvintele. Acest proces se numește extincție.

​

Ceea ce se întâmplă aici este că noi construim o nouă cale pentru aceeași funcție: vrem ca el să își dorească în continuare lucruri, să își exprime în continuare nevoile - dar într-un mod care funcționează mai bine pentru toată lumea. Prin întărirea constantă a noului comportament și nu a celui vechi, noul comportament devine mai puternic și, în cele din urmă, îl înlocuiește pe cel vechi.

​

Aceeași idee se aplică atunci când vrem să scăpăm de ceva.

​

Oamenii au la dispoziție o gamă largă de comportamente. Putem adăuga altele noi, putem să le rafinăm pe cele existente sau putem renunța la cele care nu ne mai servesc. Dar în centrul fiecărui comportament se află o funcție - o nevoie pe care comportamentul ne ajută să o satisfacem.

​

Când lucrăm cu comportamente provocatoare este important să înțelegem atât istoria din spatele comportamentului, cât și factorii care îl mențin (sau îl întăresc). Aceștia sunt esențiali pentru a ajuta la producerea unei schimbări semnificative și durabile.

​

La copiii cu autism sau ADHD întâlnim frecvent comportamente provocatoare. Și adesea chiar aceste comportamente pot împiedica învățarea de noi abilități. Dar avem o vestea bună: aceste noi abilități, odată dobândite, ajută adesea la reducerea comportamentelor problematice.

​

Lucrând împreună cu răbdare, înțelegere și consecvență, putem sprijini copiii în construirea unor comportamente mai eficiente și semnificative.